PAPANAȘI CU DULCEAȚĂ DE AFINE ȘI SMANTÂNĂ

 

Ingrediente:

4 ouă
1Kg branză de vaci
300 g făină
25 g drojdie
1 pic praf de copt
2 plicuri zahăr vanilat
răzătură de la o lămâie
300 g smântână
400 grame dulceaţă 
200 grame zahăr pudră (preferabil vanilat) 

1,5 l ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Cerneţi bine făină. Amestecaţi brânză de vaci cu zahărul, ouăle, sarea, zahărul vanilat şi bicarbonatul stins cu zeamă de lămâie.
Adăugaţi cele 200 de grame de făină şi coajă de lămâie. Amestecaţi bine. Dacă este necesar, în funcţie de densitatea brânzei, mai adăugaţi 1-2 linguri de făină suplimentar.
Trebuie să obţineţi un aluat moale, dar care să se desprindă de pe mână. Puneţi uleiul la încins într-o tigaie sau cratiţă adâncă.
Pe o suprafaţă de lucru, curată şi uscată, pudraţi făina. Împărţiţi aluatul în 8 linguri de cocă pentru papanaşi şi 8 linguriţe pentru capacul rotund al acestora.
Cu mâna dată prin făină formaţi 8 discuri şi tot atâtea biluţe din aluat. Treceţi degetul arătător prin făină şi înfigeţi-l în discul de cocă. Rotiţi circular degetul pentru a obţine un orificiu central în aluat.
În uleiul încins, la temperatură mică, rumeniţi câte 2 papanaşi deodată – în funcţie de dimensiunea vasului de prăjire – şi tot atâtea biluţe, pe ambele părţi.
Papanaşii se prăjesc cam 5-6 minute fiecare. Scoateţi papanaşii, pe măsură ce sunt prăjiţi, şi puneţi-i la scurs de excesul de grăsime pe un prosop de hârtie.
Papanaşii se servesc cu smântână şi cu dulceaţă, dar şi cu zahăr pudră.